Institute for Political Studies of Defence and Military History

Delegație a Centrului pentru istorie militară și studii sociale al Bundeswehr-ului din Republica Federală Germania, condusă de comandantul acestei ins
09.03.2020


   Directorul Institutului pentru studii politice de apărare și istorie militară, domnul general maior (rtr.) dr. Mihail IONESCU, s-a întâlnit luni, 9 martie, la sediul Institutului, cu o delegație a Centrului pentru istorie militară și studii sociale al Bundeswehr-ului din Republica Federală Germania, condusă de comandantul acestei instituții, comandor dr. Jörg HILLMANN.
În cadrul întrevederii, au fost analizate stadiul și perspectivele relațiilor dintre cele două instituții, cu accent pe finalizarea procedurilor în vederea semnării memorandumului de înțelegere care va reglementa cooperarea bilaterală în domeniile istorie militară și studii sociale, inclusiv al studiilor politice de apărare. În acest sens, s-a convenit semnarea documentului la o dată ulterioră, în România, sau prin corespondență.
Cu această ocazie a fost înmânat oaspetelui ultimul număr al “Revistei de Istorie Militară”, nr. 3-4 (173-174) din 2019, recent apărut, care cuprinde comunicările prezentate de cercetătorii celor două institute în cadrul seminarului bilateral desfășurat la București în februarie 2019, dedicat istoriei relațiilor dintre România și Germania de est în perioada Războiului Rece.
De asemenea, printre subiectele abordate a fost reliefată necesitatea participării cercetătorilor și istoricilor din cele două instituții la conferințe și activități științifice organizate de fiecare parte, pe bază de reciprocitate.
În cadrul discuțiilor s-a stabilit continuarea și extinderea proiectelor de cercetare științifică în domeniile de responsabilitate, ca parte la efortul de consolidare a relațiilor bilaterale româno-germane.

 
This site uses cookies. By continuing to browse, you agree to the use of cookies in accordance with Regulation (EU) 2016/679.Detalii OK